Acest site isi propune sa redea in intregime Jurnalul fericrii, scris de Nicolae Steinhardt, prin publicarea regulata a unor fragmente din Jurnal in ordinea in care acestea au fost scrise.

Despre Nicolae Steinhardt

Nicolae Steinhardt (n. 29 iulie 1912 – d. 30 martie 1989) a fost un scriitor, publicist, critic literar şi jurist român, originar din Pantelimon, judeţul Ilfov. De origine evreiască, s-a convertit la religia creştină ortodoxă în închisoarea de la Jilava, îşi va lua numele de fratele Nicolae, şi se va călugări după punerea sa în libertate. Este autorul unei opere unice în literatura română, Jurnalul fericirii. A fost doctor în drept constituţional.

Viaţa

La 29 iulie 1912 se naşte în comuna Pantelimon de lângă Bucureşti, Nicu-Aurelian Steinhardt, într-o familie evreiască. Tatăl său, inginerul şi arhitectul Oscar Steinhardt, era directorul fabricii de mobilă şi cherestea. Oscar Steinhardt a participat activ la Primul Război Mondial, fiind rănit la Mărăşti şi decorat cu ordinul Virtutea Militară.

Studiile

Între anii 19191929 urmează cursurile şcolii primare (în particular şi la şcoala “Clementa”), şi ale liceului Spiru Haret. Printre colegii de aici se numără Constantin Noica, Mircea Eliade, Arşavir Acterian, Haig Acterian, Alexandru Paleologu, Dinu Pillat, Marcel Avramescu ş.a. Singurul elev de confesiune mozaică, urmează alături de colegii săi cursurile de religie creştină, cu preotul Georgescu-Silvestru, care, de mai multe ori, spunea clasei: “decât să văd ministru al Cultelor pe un papistaş ca Maniu, mai bine pe un jidan de-al nostru, băiat de treabă cum e” (Primejdia mărturisirii, pp. 171-172) Nicu Steinhardt. Îşi ia bacalaureatul în 1929.

După 1929 frecventează cenaclul literar “Sburătorul” al lui Eugen Lovinescu, descoperindu-se în el germenii viitorului literat.

Îşi ia licenţa în Drept şi Litere la Universitatea din Bucureşti în 1934, iar în 1936 îşi susţine la Bucureşti doctoratul în drept constituţional, cu lucrarea Principiile clasice şi noile tendinţe ale dreptului constituţional. Critica operei lui Léon Duguit, publicată în acelaşi an.

Din această perioadă datează începutul prieteniei cu Emanuel Neuman (Manole), pe care o consideră “până la botez, evenimentul cel mai de seamă” (Jurnalul fericirii, p. 121).

Începutul activităţii literare

Antisthius este pseudonimul, – inspirat de numele unui personaj din Caracterele lui Jean de La Bruyère – sub care Nicolae Steinhardt a publicat primele sale apariţii editoriale:

  • în 1934 – “În genul … tinerilor“, volum parodic, Editura Cultura Poporului, Bucureşti, 1934, reeditare Editura PAN, 1993, ISBN 973-95708-6-0, reeditare Bucureşti, Ed. Humanitas, 1996;
  • în 1935 – “Essai sur la conception catholique du Judaisme“, editura Cultura româneascã din Bucureşti,
  • în 1937 – “Illusion et réalités juives“, Librairie Lipschutz din Paris.

Cartea „În genul… tinerilor” a fost volumul de debut al lui N. Steinhardt, apărut în 1934 şi reeditat în 1993 şi 1996. Volumul conţine pastişe şi parodii după Mircea Eliade, Emil Cioran şi Constantin Noica, dar şi după avangarda interbelică ori literatura stângistă de tip Petre Bellu sau Panait Istrati [1], repudiate mai târziu de autor. [2]

Între 1934-1935, Steinhardt a mai folosit episodic pseudonimul “Antisthius”, în “Revista burgheză”, unde a publicat pentru a parodia stilul revistelor Criterion şi Vremea, precum şi pe Eugen Ionescu. [3]

Ultimele două lucrări, publicate în limba franceză, în care încerca să-şi asume ca experienţă spirituală religia iudaică a părinţilor săi, sunt realizate în colaborare şi sub influenţa prietenului său, Emanuel Neuman.

Cartea “Illusion et réalités juives” (Iluzii şi realităţi evreieşti) se încheie cu concluzia că „problema evreiască (subiect actual în 1937) nu poate exista într-un regim economic normal”, ci numai într-unul dominat de tirania Statului, de orice tip. [4]

Între anii 1937-1939 călătoreşte în Elveţia, în Austria (familia sa avea ceva legături de rudenie cu cea a lui Freud), în Franţa şi în Anglia, întregindu-şi bagajul de cunoştinţe.

În 1939 revine în ţară şi începe să lucreze ca redactor la Revista Fundaţiilor Regale, la recomandarea lui Camil Petrescu, de unde este înlăturat (împreună cu Vladimir Streinu) în anul 1940, în cadrul acţiunii de “purificare etnică” declanşată sub guvernarea Antonescu-Sima. Urmează o perioadă de privaţiuni pe motive etnice (1940-1944).

Din 1944 revine la “Revista Fundaţiilor Regale” depunând o intensă activitate publicistică şi critică. Dar este din nou înlăturat în 1947, se pare în urma unui denunţ al lui George Călinescu. În acelaşi timp, mai colaborează la Universul literar, Libertatea şi Viaţa românească. Printre scriitorii săi favoriţi se numărau Marcel Proust, André Gide, Aldous Huxley, Simone Weil.

După 1947 este dat afară din barou, i se refuză publicarea textelor şi execută câteva slujbe mărunte, adesea necalificate. Între 1948 şi 1959 suferă o nouă perioadă de privaţiuni, alături de pleiada intelectualităţii româneşti interbelice.

Încarcerarea

Arestarea

În 1958 este arestat Constantin Noica şi grupul său de prieteni din care făceau parte şi Nicu Steinhardt, alături de Dinu Pillat, Alexandru Paleologu, Vladimir Streinu, Sergiu Al-George, Păstorel Teodoreanu, Dinu Ranetti, Mihai Rădulescu, Theodor Enescu, Marieta Sadova ş.a. La 31 decembrie 1959 este convocat la Securitate, cerându-i-se să fie martor al acuzării, punându-i-se în vedere că dacă refuză să fie martor al acuzării, va fi arestat şi implicat în “lotul intelectualilor mistico-legionari”. Anchetat pentru că a refuzat să depună mărturie împotriva lui Constantin Noica, este condamnat în “lotul Pillat-Noica” la 13 ani de muncă silnică, sub acuzaţia de “crimă de uneltire contra ordinii sociale”.

Botezul

Acest eveniment înlătură “orice dubiu, şovăială, teamă, lene, descumpănire” (Primejdia mărturisirii, p. 178) şi grăbeşte luarea deciziei de a se boteza. La 15 martie 1960, în închisoarea Jilava, ieromonahul basarabean Mina Dobzeu îl boteazã întru Iisus Hristos, naş de botez fiindu-i Emanuel Vidraşcu (coleg de lot, fost şef de cabinet al mareşalului Antonescu), iar ca martori ai tainei participă Alexandru Paleologu, doi preoţi romano-catolici, unul fiind chiar Monseniorul Ghica, doi preoţi uniţi şi unul protestant, “spre a da botezului un caracter ecumenic” (cf. Jurnalul fericirii).

Jurnalul fericirii

Episodul dă naştere cărţii Jurnalul fericirii, care reprezintă, după propria-i mărturie, testamentul lui literar. Redactat la începutul anilor ’70, această primă variantă – circa 570 de pagini dactilografiate – este confiscată de Securitate în 1972 şi îi va fi restituită în 1975, după numeroase intervenţii pe lângă Uniunea Scriitorilor. Între timp, autorul finalizează a doua variantă, mai amplă, de 760 pagini dactilografiate. “Jurnalul fericirii” este confiscat a doua oară în 1984. Redactând în tot acest timp mai multe versiuni, acestea au fost scoase pe ascuns din ţară, două dintre ele ajungând în posesia Monicăi Lovinescu şi a lui Virgil Ierunca, la Paris. Cartea circulase în samizdat printre intelectualii epocii. Monica Lovinescu o difuzează în serial la microfonul postului de radio Europa Liberă între anii 1988 şi 1989.

Temându-se de noi intervenţii din partea Securităţii, N. Steinhardt face apel la prietenul său mai tânăr Virgil Ciomoş pentru a-i salva manuscrisele. Acesta publică Jurnalul în 1991, iar în 1992 cartea primeşte premiul pentru cea mai bună carte a anului.

Eliberarea

Este supus rigorilor detenţiei din închisorile comuniste de la Jilava, Gherla, Aiud etc. până în august 1964, când este eliberat, în urma graţierii generale a deţinuţilor politici. Îndată după eliberarea din detenţie, la schitul bucureştean Dărvari, îşi desăvârşeste taina botezului prin mirungere şi primirea sfintei împărtăşanii.

Reluarea activităţii literare

După 1964, la insistenţele prietenilor săi C. Noica şi Al. Paleologu, reintră în viaţa literară prin traduceri, medalioane, eseuri, cronici publicate în Secolul 20, Viaţa Românească, Steaua, Familia, Vatra, Orizont, Echinox, Opinia studenţească etc. În urma acestor colaborări, vor rezulta mai multe volume de eseuri şi critică literară: “Între viaţă şi cărţi” (1976), “Incertitudini literare” (1980, care primeşte Marele Premiu al Criticii literare).

Perioada de mănăstire

După moartea tatălui său (1967) începe să-şi caute o mănăstire. În 1975 vine la mănăstirea unde se afla ieromonahul Mina Dobzeu, însă episcopul Partenie refuză să-i permită şederea, aşa încât părintele Mina îl trimte la arhiepiscopul Teofil Herineanu de la Cluj-Napoca şi la episcopul Iustinian Chira de la Maramureş. Întâmplarea a făcut însă ca în 1976 Constantin Noica să îl întâlnească, la o lansare de carte care a avut loc la Cluj-Napoca, pe Iustinian Chira, bun prieten al lui Ioan Alexandru şi al scriitorilor în general. Invitat de acesta, Noica ajunge în scurt timp la Mănăstirea Rohia unde zăboveşte 3 zile. Cadrul natural şi biblioteca vastă îl impresionează deopotrivă pe marele filosof care nu ezită să îi povestească lui Steinhardt despre cele văzute la Rohia, mai ales că îi ştia gândul de a se retrage într-o mănăstire.

În 1978, Steinhardt stă vara la Rohia pentru ca în anul următor să se stabilească definitiv acolo ca bibliotecar, cu aprobarea episcopului Iustinian. La data de 16 august 1980 este tuns în monahism la mănăstirea Rohia de către episcopul Iustinian Chira şi arhiepiscopul Teofil Herineanu, care îl iau sub aripa lor ocrotitoare. Arhimandritul Serafim Man, stareţul mănăstirii Rohia, îl integrează în obştea mănăstirii. La mănăstire pune în ordine cele peste 23.000 de volume ale mănăstirii, se integrează în viaţa mănăstirii (participă la slujbe, povăţuieşte pelerinii, predică), iar, în paralel, îşi intensifică activitatea literară. Volume publicate în această perioadă: Geo Bogza – un poet al Efectelor, Exaltării, Grandiosului, Solemnităţii, Exuberanţei şi Patetismului (1982), Critică la persoana întâi (1983), Escale în timp şi spaţiu (1987) şi Prin alţii spre sine (1988). Aceste volume îl impun ca un eseist de marcă al literaturii române.

Moartea

În martie 1989 angina pectorală de care suferea se agravează şi N. Steinhardt se decide să plece la Bucureşti pentru a vedea un medic specialist. Face drumul spre Baia Mare împreună cu Părintele Mina Dobzeu, căruia îi mărturiseşte: “Tare mă supără nişte gânduri, că nu m-a iertat Dumnezeu de păcatele tinereţii mele”. Iar Părintele Mina îi răspunde: “Satana care vede că nu mai te poate duce la păcat, te tulbură cu trecutul. Deci, matale care ai trecut la creştinism şi te-ai botezat, ţi-a iertat păcatele personale şi păcatul originar. Te-ai spovedit, te-ai mărturisit, ai intrat în monahism, care este iarăşi un botez prin care ţi-a iertat toate păcatele. Fii liniştit că aceasta este o provocare de la cel rău, care îţi aduce tulburare ca să n-ai linişte nici acum”.

Boala se agravează şi este obligat să-şi întrerupă călătoria şi să se interneze la spitalul din Baia Mare, unde moare câteva zile mai târziu, joi, 30 martie 1989.

În ajunul morţii sale, Ioan Pintea şi Virgil Ciomoş au trecut pe la mănăstire şi au recuperat din chilia călugărului-scriitor o bună parte a textelor sale. Acestea şi alte texte, recuperate de prin edituri sau de la prieteni, au fost publicate postum.

La înmormântarea sa, riguros supravegheată de Securitate, s-au strâns cei mai buni prieteni, alături de care a suferit nedreptăţile regimului comunist.

Opera

La Editura Polirom i se publică (în coeditare cu Mănăstirea „Sfânta Ana” Rohia) integrala operei sale. Seria de autor cuprinde atît operele de tinereţe (începând cu articolele publicate în presa interbelică, cu volumul de debut din 1934, „În genul… tinerilor”, şi cu teza de doctorat, „Principiile clasice şi noile tendinţe ale dreptului constituţional. Critica operei lui Léon Duguit”, publicată în 1936), cât şi operele publicate după 1964, când N. Steinhardt a fost eliberat din închisoare.

Volume proprii

  • Antisthius, În genul… tinerilor, Editura Cultura Poporului, Bucureşti, 1934.
  • N. Steinhardt, Principiile clasice şi noile tendinţe ale dreptului constituţional. Critica operei lui Léon Duguit (teză de doctorat la Universitatea Bucureşti, 1934).
  • N. Steinhardt (în colaborare cu Emanuel Neuman), Essai sur la conception catholique du Judaisme, 1935.
  • N. Steinhardt (în colaborare cu Emanuel Neuman), Illusion et réalités juives, 1937.
  • N. Steinhardt, Incertitudini literare, Editura Dacia, Colecţia Discobolul, Cluj-Napoca, 1980, fără ISBN.
  • N. Steinhardt, Geo Bogza, un poet al Efectelor, Exaltării, Grandiosului, Solemnităţii, Exuberanţei şi Patetismului, Editura Albatros, Bucureşti, 1982, fără ISBN.
  • N. Steinhardt, Critică la persoana întîi, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1983, fără ISBN.
  • N. Steinhardt, Escale în timp şi spaţiu, sau Dincolo şi dincolo de texte, Editura Cartea românească, 1987, fără localitate, fără ISBN.
  • N. Steinhardt, Prin alţii spre sine. Eseuri vechi şi noi, Editura Eminescu, “Biblioteca Eminescu”, Bucureşti, 1988.
  • N. Steinhardt, Jurnalul fericirii, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1991 (reeditat de mai multe ori, ISBN ediţia 1994: ISBN 973-35-0364-9 ).
  • Nicolae Steinhardt (Monahul Nicolae Delarohia), Dăruind vei dobîndi – Cuvinte de credinţă, Editura Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureşului şi Sătmarului, Baia Mare, 1992, fără ISBN.
  • N. Steinhardt (pe copertă) [ediţie anastatică: Antisthius, În genul… tinerilor, Editura Cultura Poporului, Bucureşti, 1934], Editura PAN, 1993, ISBN 973-95708-6-0.
  • N. Steinhardt, Cartea împărtăşirii, Biblioteca Apostrof, Cluj, 1995, ISBN 973-96825-3-7.
  • N. Steinhardt, Călătoria unui fiu risipitor, Editura Adonai, 1995, fără localitate, ISBN 973-97030-3-8.
  • N. Steinhardt (Antisthius), În genul lui Cioran, Noica, Eliade…, Editura Humanitas, Bucureşti, 1996, ISBN 973-28-0655-9 (reeditare a: Antisthius, În genul…tinerilor, 1934).
  • Zaharia Sângeorzan, Monahul de la Rohia – Nicolae Steinhardt răspunde la 365 de întrebări, Editura Humanitas (Colecţia “Memorii/Jurnale/Convorbiri”), Bucureşti, 1998, ISBN 973-28-0896-9 (ediţia I la Editura revistei Literatorul, Bucureşti, 1992) (reeditat 2003, ISBN 973-50-0662-6 ).
  • N. Steinhardt, Ispita lecturii, Editura Dacia (Colecţia “Discobolul”), Cluj-Napoca, 2000, ISBN 973-35-1025-4.
  • N. Steinhardt în dialog cu Ioan Pintea, Primejdia mărturisirii, Editura Dacia (Colecţia “Homo religiosus”), Cluj-Napoca, ediţia a III-a, 2000, ISBN 973-35-0994-9 (ediţia I în 1993).
  • N. Steinhardt, Drumul către isihie, Editura Dacia (Colecţia “Discobolul”), ediţia a doua, Cluj-Napoca, 2001 (în descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale 2000), ISBN 973-35-0993-0 (ediţia I în 1999).
  • N. Steinhardt, Dumnezeu în care spui că nu crezi… (Scrisori către Virgil Ierunca: 1967-1983), Editura Humanitas, Bucureşti, 2000.
  • N. Steinhardt, Eu însumi şi alţi câţiva (eseuri noi şi vechi), Editura Dacia (Colecţia “Discobolul”), Cluj-Napoca, 2001, ISBN 973-35-1182-X.
  • Arşavir Acterian, Amintiri despre Nicolae Steinhardt, crestomaţie, Editura Dacia (Colecţia “Alternative”), Cluj-Napoca, 2002, ISBN 973-35-1306-7.
  • N. Steinhardt, Monologul polifonic – ediţia întâi: Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1991, ISBN 973-35-0185-9 ; ediţia a doua: Editura Dacia (Colecţia “Discobolul”), Cluj-Napoca, 2002, ISBN 973-35-1338-5.
  • N. Steinhardt, Eseu romanţat asupra neizbînzii, Editura Timpul, Iaşi, 2003, ISBN 973-612-067-8.
  • N. Steinhardt, Între lumi – Convorbiri cu Nicolae Băciuţ, Editura Tipomur, Târgu-Mureş, 1994, ISBN 973-9168-05-1.
  • N. Steinhardt, Între lumi, Editura Dacia (Colecţia “Alternative”), Cluj-Napoca, 2001 (reeditare).

Alte contribuţii literare

  • Cuvânt înainte la cartea Svetlanei Paleologu-Matta, Eminescu şi abisul ontologic, Editura Aarhus, Olanda, 1988; Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1994, ISBN 973-44-0125-4.
  • N. Steinhardt, Autobiografie, apărută în ziarul “Ziua” (nr. 913/21-22 iunie 1997) şi în “România literară”, nr. 46/19-25 noiembrie 1997.

Traduceri făcute de Nicolae Steinhardt

Traduceri din engleză în română

  • James Barlow, Personalul de la 1 la 6, (1971).
  • David Storey, Viaţa sportivă, (1972).
  • Max Oliver Lacamp, Focurile mâniei, (1972).
  • Rudyard Kipling, Stalky et comp., (1977).
  • Gaston Boissier, Cicero şi prietenii săi, (1977).
  • Robert Graves, Eu, Claudius, Zeul…, (1979).
  • Sherwood Anderson, Winesburg în Ohio, Editura Romhelion, 1993, fără localitate, ISBN 973-9052-21-5.

Traduceri din română în franceză

  • Vies des moines de Moldavie. Enseignements et apophtegmes des grands spirituels de l’Eglise Orthodoxe de Roumanie aux 19e et 20e siècles par le Père Ioanichie Bălan – Traduction du texte roumain par le Père Nicolas Steinhardt. Monastère de Chevetogne, 1986.

Traduceri în alte limbi ale volumului Jurnalul fericirii

  • italiană: Diario della felicità (traducere de Gabriella Bertini Carageani), EDB, Bologna 1996.
  • franceză: Journal de la félicité (traducere de Marily Le Nir, cu o prefaţă de Olivier Clément), 1996, ISBN 92-3-203209-0 si ISBN 2-86829-070-1 , Arcantère Éditions / Éditions UNESCO, reeditat în 1999 cu ISBN 2-86829-0728.
  • greaca
  • spaniola

Articole şi studii despre N. Steinhardt şi opera sa

  • colectiv de autori, Nicu Steinhardt în dosarele Securităţii 1959-1989, Nemira, 2005.
  • Stoica Anamaria, Jurnalul fericirii şi isihasmul (lucrare de licenţă, Universitatea Bucureşti, 2005).
  • Pr. Ioan Velcherean, Monahul Nicolae Steinhardt (lucrare de licenţă, Universtitatea “1 Decembrie 1918” din Alba-Iulia, 2003).
  • George Ardeleanu, Nicolae Steinhardt şi paradoxurile libertăţii, Editura Humanitas, Bucureşti,2009
  • George Ardeleanu, Nicolae Steinhardt. Monografie, antologie comentată, receptare critică, Editura Aula, Braşov.
  • Monica Pillat, “Jurnalul fericirii”, în Revista de istorie şi teorie literară, an XL, nr. 1-2/1992, Editura Academiei Române.
  • Arhimandrit Serafim Man, “N. Steinardt, intelectualul-monah”, în revista Limba şi literatura română, an XXV, nr. 1 (ianuarie-martie), Bucureşti, 1996.
  • Virgil Bulat, “Cuvânt înainte” la volumul Monologul polifonic, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1991.
  • Olivier Clément, “Préface” la volumul Journal de la félicité, Arcantère / UNESCO, Cluj-Napoca, 1995.

Monografie Steinhardt

În 2009 apare la editura Humanitas o monografie dedicată lui Nicolae Steinhardt-N.Steinhardt şi paradoxurile libertăţii– scrisă de George Ardeleanu de la Facultatea de Litere din Bucureşti. Lucrarea, la origine teză de doctorat, apreciată intens în mediul intelectual românesc, cuprinde, între altele, o serie de studii privind urmăririle lui Steinhardt de către Securitate sau felul cum a fost receptată generaţia 80, de exemplu, de acesta.

Note

  1. ^ Eveniment editorial: N. Steinhardt – Opere complete
  2. ^ Lansarea seriei de autor Nicolae Steinhardt
  3. ^ Volumul Articole burgheze
  4. ^ Cristian BĂDILIŢĂ: Două cărţi despre iudaism ale lui N. STEINDARDT

Legături externe

(Biografie preluata de pe http://ro.wikipedia.org/wiki/Nicolae_Steinhardt)

3 Responses to “Despre”


  1. 2 Alexandru Cernat April 10, 2010 at 3:06 pm

    Bună. A mai apărut o recenzie la Jurnalul fericirii aici:
    http://raftuldecarti.wordpress.com/2010/03/09/nicolae-steinhardt-jurnalul-fericirii/

    Sper să fie de ajutor sau să fie locul propice pentru o astfel de trimitere.

  2. 3 Alexandru Cernat April 10, 2010 at 3:07 pm

    Bună. A mai apărut o recenzie la Jurnalul fericirii aici:
    http://raftuldecarti.wordpress.com/2010/03/09/nicolae-steinhardt-jurnalul-fericirii/

    Sper să fie de ajutor şi să fie locul propice pentru o astfel de trimitere.


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s





%d bloggers like this: