Archive for December, 2009

La securitate, iulie 1961

Somn întrerupt de coşmaruri. Sunt mai întâi trezit de gardian pentru că am strigat în somn. Apoi, de câteva ori, pentru că dorm cu faţa la perete ori cu mâinile sub pătură.

Întrebări. Aduceri aminte.

Se poate rezista la anchetă? Recunoaşterea totală şi valul de mărturisiri sunt absolut inevitabile?

Groasele volume publicate de ministerul sovietic al justiţiei în 1937-l939. Procesele „dreptei şi troţchiştilor”, îndelung citite, îndelung discutate cu Manole. Recunosc toţi vechii complotişti ai insurecţiei, toată elita revoluţionară. Există şi un fel de soluţie de compromis, tenebroasă: Radek. Formulele ceremoniale; uşierul: Tribunalul, vă rog să vă ridicaţi în picioare. Grija aceasta de repetare a formulelor spre a crea o atmosferă de obiectivitate. Şi nici o probă materială, absolut nici una, nimic concret, un document, o armă, ceva… Numai vorbe. Chiar ca în Hamlet: vorbe, vorbe, vorbe… Iar dacă la spovedanie păcătosul poate spune: acestea şi mai rău decât acestea am făcut, la tribunal impresia e de fals. Şi foarte lungile introduceri ale avocaţilor, care întâi se apără pe ei înşişi, precizind că apar în numele acuzaţilor numai ca auxiliari ai justiţiei. Nu e o dezbatere, ci un ceremonial, un oratoriu unde fiecare îşi joacă rolul şi-şi cântă partea în vederea realizării melodice de ansamblu. Troţchi: supra-bandit. Ceilalţi sunt numai bandiţi. Acest supra e în plus suspect. Iar calificativul viperă lubrico-troţchistă contrastează cu obiectiva politeţă, cu uşierul, cu deosebitul respect pentru amănuntele nesemnificative: vârful cozii lupului costumat în bunicuţă.

Advertisements

3 noiembrie 1955

Ana m-a reţinut, după ce şi-au luat rămas bun ceilalţi oaspeţi (în seara aceasta mai puţini). Mi-a vorbit îndelung. Mihai ne-a ascultat, pe gânduri, tăcut. Ana mi-a arătat că de vreme ce simt dorinţa de a mă boteza, nu are rost să aştept.

Plec, aproape fără să fi scos vreun cuvânt; nehotărât, încurcat. E şi foarte târziu. Mihai mă petrece până la poartă; primesc sfatul de a nu mai spune pseudo-Denis, ci Sfântul Dionisie Areopagitul. Prea multe lecturi catolice franţuzeşti.

Gherla

Mi se descriu, în aceeaşi zi, două scene care nădăjduiesc să-mi rămână întipărite în minte câte zile voi trăi.

Prima, relatată de doctorul Răileanu: profesorul Paulescu, înainte de a-şi începe cursul, rostea întotdeauna Tatăl nostru.

A doua, evocată de admirabilul învăţător Nicolae Druică:

Tatăl lui Vasile Pârvan, învăţător şi el, care supraveghează îndeaproape educaţia fiului său, venea să asiste la prelegerile universitare ale celui care nu-i înşelase aşteptările. Se aşeza pe o bancă din fundul amfiteatrului şi se ridica odată cu studenţii la intrarea profesorului. Apoi se aşeza şi-i făcea semn băiatului că poate lua loc şi el şi începe a preda. Abia atunci şedea Pârvan şi după el toţi cei din aulă.

BUGHI MAMBO RAG

…Există o fotografie extraordinară a lui Proust, către sfârşit: e în picioare, poartă haine negre şi guler scrobit înalt, stă ţeapăn, cu bastonul şi pălăria în mâna dreaptă, ca la paradă; pălăria e întoarsă cu fundul spre aparatul fotografic si se vede clar marca de fabricaţie a pălărierului: o dublă coroană… La Trebia, în 218, romanii au pierdut fiindcă au fost siliţi să lupte îngheţaţi de frig după ce traversaseră râul… Păi să le numărăm din nou, Thalia si Melpomena două, Euterpe şi Terpsihore patru, ă. Clio cinci, aşa, Urania şase… ă… Se mai poate cineva îndoi de sens? Autorul, ajuns în pragul terminării operei, e liniştit şi drept răsplată se înnobilează; coroana din pălărie arată că a priceput: că o oarecare neştiută şi dreaptă forţă l-a făcut, în sfârşit, conte de Illiers… La Trasimene, în 217, s-a aplicat metoda atragerii inamicului la loc strâmtA, ă… da… Erato, şapte… La Canale, în 216, Romanii au menţinut o adâncime inutilă, iar Hanibal a folosit vântul regional, aşezându-şi trupele cu spatele la vânt, în vreme ce romanii luptau cu vântul în faţă şi erau orbiţi de praf şi soare… Şapte, da…